„La stânga, departe, spre miază noapte, în ceaţă, o dâră întunecoasă de uscat. Acolo-i Caliacra, cetate înaltă a Mării Negre. După ce ascultăm svonul blând de valuri, pe plaja aceasta singuratică şi fericită, aşa de departe de lume, ca la o margine de pământ, — ne ducem acolo, la Caliacra, în ceaţa depărtării.
[…]
Tot aici, în stâncile de deasupra, legenda turcă spune că s’ar fi aflând cârc-câz-capusî, poarta celor patruzeci de fete, care s’au aruncat în valuri ca să nu cadă în mâinile biruitorilor cetăţii. Turcii pretind că fecioarele erau musulmane. Creştinii arată că s’au aruncat în Mare din pricina păgânilor, deci erau drept-credincioase. În orice caz trăieşte în amintirea celor de azi o întâmplare tragică, — care’i legată de istoria foarte veche a cetaţii aceştia. Toată înfăţişarea locului, măreţia şi sălbătăcia lui, între cer şi ape şi-n cântecul veşnic al valurilor, se armonizează cu visul unor evocări sumbre.
Au trecut pcaici Greci şi Romani, Normanzi şi Genovezi. Alţii înaintea lor ; alţii după dânşii. Toţi cei care au stat aici au avut ochiu ascuţit şi mână întărită cu sabie. Date istorice încă tulburi ne arată în veacul XIV stăpân aici pe un cneaz Dobrotici, care a fost socru lui Mircea’Vodă şi care ar fi dat zestre Dobrogea voievodului muntean.
Istoria Caliacrei nu’i încă lămurită. De aceia cuibul acesta de vulturi şi de piraţi, învăluit în negură, are prestigiul lucrurilor fantastice.
Marea sună cu zvon adânc în stâncile dela miazănoapte, şi delfini mulţi, printre valuri spumate, se încovoaie în salturi. Ii întovărăşesc sboruri albe de pescăruşi, cu ţipete certăreţe. Şi depărtările Mării fug dincolo de zări şi de visuri.”
text: Mihail Sadoveanu — „Depărtări” (1930)
foto: Traian Petrescu — „În căutarea focilor de la Caliacra. Vilegiaturiști”
#Caliacra #Cadrilater
