Cafeneaua lui Mamut și în acest sens am gasit de cuviință să o cităm pe Doina Păuleanu, care expune prețioase note pe acest subiect într-una din carțile ei de referință – „Balcicul în pictura românească”:
În vechiul port și „în piața care își lăfăie pietrișul spălăcit de soare, din fața morii și a celei mai populate cafenele a Balcicului”, după descrierea lui Oscar Walter Cisek din romanul cu subiect local – Tătăroaica, „aspectul e schimbat cu totul. Magazinele frecate, din piatră până la acoperiș, moara părăsită, nemaiavând unde să trimiată făină măcinată, altădată lesne transportată la Vamă, vechile clădiri ale vămii, cu portaluri sub care se adăpostesc luntre răsturnate cu fundul in sus, podișca chioșcului din fața crâșmei, pusă în jurul unui stufos și gros arțar, toate claie peste grămadă într-un colțișor îngust, îți dă iluzia strâmtoarei porturilor italiene”.
Aici se afla Cafeneaua lui Mamut, intrată definitiv în istoria artei moderne românești și în legendă prin intermediul operelor care populează deopotrivă muzeul nostru imaginar și expoziția de evocare pe care o prefațăm prin acest text. Cafeneaua modestă se prelungea printr-un geamlâc în afară, „unde mesele acoperite toate de coroana unui copac secular trasau o graniță fluctuantă celebrului loc de întâlnire, discuții, cleveteli ori dispute de la malul mării; în interior existau o bancă lângă fereastră, un număr variabil de scaune, mai înalte sau mai scunde, o lampă cu petrol suspendată de tavan, undițe și plase agățate de pereți și multe pânze albe de vele. Aici se consumau cafea, rahat, bragă și dulceață de smochine, trandafiri sau gutui”, după cum ne-a informat Suleiman Husein, nepotul lui Mamut pe care l-am identificat și chestionat la Balcic.
