Figură extrem de populară a literelor și vieții publice românești în jurul anului 1900, Barbu Delavrancea a avut patru fiice, înzestrate la rândul lor cu o diversitate de talente. Prima dintre ele, Cella Delavrancea: buna prietenă a reginei Maria. Cea de-a doua, Margareta (zisă Bebs), a fost o membră foarte simpatizată a cenaclului lui E. Lovinescu. A treia s-a remarcat ca pictoriță: Niculina Delavrancea-Dona. În sfârșit, ultima născută, Henrieta, a studiat arhitectura, cunoscându-l, în timpul războiului, în refugiul din Moldova din 1917, pe inginerul francez Emile Gibory, aflat ca ofițer în misiunea militară a generalului Berthelot, se căsătorește cu el imediat după încheierea conflictului.

A intrat astfel în istoria arhitecturii românești sub numele Henrieta Delavrancea-Gibory; apropiații îi spuneau mai pe scurt: Riri. (După o primă perioadă petrecută în Franța, soții se reîntorc în România în 1920; se stabilesc în zona Buzăului, unde Emile Gibory lucrează ca inginer la Societatea forestieră „Goetz”; în 1924 vin la București, soțul transferându-se la Societatea de transporturi „Carmen”. Divorțează în 1939. Emile Gibory se recăsătorește, tot cu o româncă, cu care are doi copii. Moare în 1946 în urma unui accident de motocicletă.)*
La 5 octombrie 1932, potrivit însemnărilor reginei, Cella o vizitează la Balcic împreună cu o soră de-a ei. Care dintre ele? La 10 aprilie 1934, nu mai e dubiu: „la ceai, două din surorile Cellei și un soț francez” (așadar, pictorița și arhitecta).** Apoi, relația se strânge. La 1 iulie 1934: „am avut-o la lunch pe sora Cellei (Gibory), mica arhitectă. Construiește acum, cu mult gust, mai multe case aici în Balcic”.***

Într-adevăr, în cursul anului 1934, „mica Gibory” (avea totuși patruzeci de ani!) pune, în felul ei, stăpânire pe Balcic. Nu chiar un monopol, dar aproape. Îi va fi deschis drumul Cella, obișnuita de mulți ani a locurilor; nu cunoaștem detalii. Stilul ei și construcțiile ei izbucnesc deodată, concentrându-se într-o scurtă perioadă care corespunde aproape perfect cu intervalul mandatului lui Fotino: din 1934 până în 1937.****
A găsit din prima încercare stilul potrivit, care a consacrat-o. Construcții albe, precum piatra Balcicului, de dimensiuni potrivite, pentru a nu sparge armonia vechilor cartiere, respectând configurația balcanică tradițională, transpusă însă într-un spirit modern, geometrizant.
Și alți arhitecți și-au legat numele de Balcic: Emil Gunes, firește, cu ansamblul de pe domeniul reginei (și cu o casă proprie, de dimensiuni modeste), Paul Smărăndescu, profesor la școala de Arhitectură, care și-a ridicat o casă impunătoare, alături de aceea a familiei Storck, sau Duiliu Marcu, proiectant și el al unei vile (pe lângă contribuția la amintitul plan de sistematizare). Dar nimeni n-a construit în serie precum Henrieta Delavrancea, nimeni nu și-a pus amprenta în asemenea măsură asupra orașului. Cei mai mulți dintre cei care și-au dorit o casă în acei ani au apelat la ea. Printre aceștia, și George Fotino, nu pentru vreo casă proprie, pe care nu si-a facut-o niciodată, ci în vederea modernizării localului primăriei. Noua înfățișare a primăriei din Balcic poartă semnătura Henrietei Delavrancea-Gibory. Recepția provizorie a clădirii a avut loc la 17 august 1935, recepția definitivă, la 30 martie 1937.*****

S-au numărat peste douăzeci de construcții realizate după planurile harnicei arhitecte; numărul exact ar putea fi de douăzeci și patru, socotindu-le și pe unele de mai mică însemnătate (un debit de tutun, o „fructărie”). Cele mai multe sunt vile particulare.

• Sunt informaţii furnizate de arhitectă în 1961 (23 februarie), la solicitarea Securităţii: A.C.N.S.A.S., Henrieta Delavrancea, 9356, vol. 1, ff. 33-36. Să sperăm că securiștii le-au înregistrat corect!
  ** Regina Maria, Jurnal, voi. 190, f. 41.
  *** Ibidem, f. 169.
  **** Cu privire la casele construite la Balcic şi, în genere, la viaţa şi activitatea arhitectei: Henrieta Delavrancea Gibory, arhitectură 1930-1940 (autor: Militza Sion; colaboratori: Emil Retegan, Răzvan Luscov, Emma Pârlac, Irina Patrulius), ediţia a Ii-a, Editura Simetria, Bucureşti, 2011.
  ***** A.N.R.-J.L, Primăria Balcic, 25, f. 4.
  sursa text: Balcic. Micul Paradis al României Mari / Lucian Boia
  sursa foto: Daniel Mladin

Cadrilater