Casa de la Balcic a lui Gheorghe D. Mugur, supranumită „Turnul lui Mugur” a fost construită în 1935 de arhitecta Henrieta Delavrancea. Avea o poziție privilegiată, cu o fascinantă panoramă asupra întregii Coaste de Argint, și asta contrar micii curți, modeste, dar elegant terasate de arhitectă prin Antrepriza lui Ștefan Coșa.
Numele lui Gheorghe D. Mugur este strâns legat de începuturile Societății Naționale de Radiodifuziune, Mugur fiind întemeietorul primei redacții de știri la radio.
La data organizării redacției de știri, proaspătul angajat al Radioului se afla în plin avânt al activității profesionale. Născut în 1880, Gheorghe Mugur nu era gazetar, precum cei de la ziarele vremii, dar își făcuse o carieră în învățământ, unde ajunsese inspector general cultural. În timpul Primului Război Mondial fusese comandant de cercetași, după cum reiese dintr-o conferință la radio din noiembrie 1936. De unde probabil și abordarea mai didactică, dar nu lipsită de plasticitate, din analiza pe care o face știrilor de radio din 1932.
„Riviera noastră, de la Limanul Nistrului și până la Batova, în dealul de graniță care nu cunoaște iarna, este o fâșie de pământ ignorată, neutilizată excesiv, o fâșie care nu e încă o expresie de civilizație și cultură românească. Ea rezumă cele mai variabile aspecte ale naturii: munți de piatră, pământ cu codri de tei, hățișuri de mistreți și lupi; bălți cu viață primitivă de pescari cari se hrănesc și astăzi cu miez sățios de ciulini și cu zahăr din trunchiurile subpământene ale papurei; lacuri cu escadre de lotci și cu maluri pitorești de colibe și poloage, de crăcane și năvoade înnădite, de undiți și vârșii; armane ca’n timpul tracilor cu arene de circ pe care caii iuți ai Dobrogei treeră grâul câmpiilor ei; sate unde muncește cămila; târguri și schele de pictură, ruine și țărmuri dărâmate, văi fără iarnă și amfiteatre cu pâlpâiri de flăcări și de flori”
25 aprilie 1932 a fost o zi plină pentru noul angajat al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, Gheorghe D. Mugur. La biroul pus la dispoziţie de conducerea Societăţii, el a scris în acea zi trei regulamente care aveau să marcheze radioul mulţi ani de atunci înainte: regulamentul ştirilor, regulamentul programului vorbit şi regulamentul bibliotecii. A doua zi, pe fiecare dintre documente, aşa cum erau ele, scrise de mână, apăreau apostila „Aprobat” şi ştampila Comitetului de Direcţie.
…aşa-numitul „Serviciu al Ştirilor” mai figura ca angajată de la aceeaşi dată şi „funcţionara” Elisa Hagi Anton, care avea „doi ani de conservator de artă dramatică” şi al cărei rol era de a transcrie texte pentru Serviciul Ştirilor. Ea avea 5.000 de lei lunar, salariu mai mare decât al unui învăţător din epocă.
În total, la 1 ianuarie 1933, Direcţia Programelor condusă de Gheorghe Mugur avea 15 angajaţi, inclusiv şeful, care avea funcţia de „subdirector general”, şi consilierul cultural Liviu Rebreanu. Mugur câştiga 8.000 de lei pe lună, Rebreanu 10.000.
Pe lângă cei trei ştirişti amintiţi, mai erau şi trei „speakeri”, Gheorghe Iamandy, Magda Creţoiu şi Dan Andronescu, care „anunţau programul şi rubricile” şi erau plătiţi cam la acelaşi nivel cu reporterii. Redactorul din planul lui Gheorghe Mugur nu a mai apărut, nici în 1933 şi nici în anii care au urmat, în schimb schema s-a umplut cu „funcţionari”, denumirea cea mai întâlnită a angajatului la radio în perioada interbelică şi cea de război.
/historia.ro/sectiune/portret/gheorghe-mugur-intemeietorul-primei-redactii-de-570136.html
