Personagii de Bucuresci- Bogdan Alexandru Pitești

0
19
  • Krikor H. Zambaccian — „Alexandru Bogan-Pitești era plămădit dintr-un aluat de contraste la care au contribuit în egală măsură geniul răului și cel al binelui. Era în acest personaj un amestec de senior și plebeu, de creștin și păgân, de tiran și revoltat. Cinic și duios, generos pe de-o parte, escroc pe de alta, Al. Bodan-Pitești savura abjecția pe care o servea cu cinism. Al. Bogdan-Pitești iubea libertatea în gradul în care ar fi putut abuza de ea. Și acest om, anarhic față de orânduielile lumești, nu recunoștea decât o singură ierarhie: talentul.” (sursa, Krikor H. ZambaccianÎnsemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, Capitolul VIII, 1957)

  • Tudor Arghezi — „La 27 aprilie [1947] se împlinesc douăzeci și cinci de ani de la moartea acelui om excepțional care s-a numit Alexandru Bogdan- Pitești, excepțional pe toate dimensiunile lui excepționale: și bune și foarte rele. Natură dinamică și de devoțiune, el n-a avut răgazul singurătății unei opere literare, dar energiile, marea lui dăruire, un optimism imens și o camaraderie unică au fertilizat pe cincizeci de ani și artele și literatura.”

  • Gala Galaction — „Casa lui Bogdan-Pitești! De când a murit el, au dispărut cu desăvârșire acei câțiva metri pătrați, care reprezentau, în inima Bucureștiului, Atena și Parisul. Domnea o libertate de spirit uluitoare. Bogdan Pitești, a cărui instituție nu a avut pereche (și nici nu mai văd alta în jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene. Și, într-adevăr, așa cum crezuse în geniul lui Luchian, Bogdan-Pitești crezuse în cel al lui Arghezi – și este suficientă invocarea acestor două nume spre a da măsura gustului și intuiției sale.”
  • Benjamin Fundoianu — „Numai la Bogdan Pitești puteai să bei cafea între Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată și trivială, își găsea, între pereții ornați, adevăratul cadru. Inteligența lui Bogdan priveghea între noi, gata de replică, neprevăzută, ageră. ( … ) Pe urma lui rămâne cea mai frumoasă colecție de artă românească din câte avem. Și e prea mult. Poate «rămâne» ceva de pe urma oamenilor care au «existat» în adevăr?”

Lasă un răspuns