Tot aici (n.n. lângă cafeneaua lui Mahmut) poate fi localizată cafeneaua lui Ismail (de la un moment dat, acesta comercializează și produse alimentare), cu cerdac, la care te urcai pe o scară dreaptă de lemn.

Viața de cafenea se consumă adeseori în sunetele tărăgănate ale dairelelor, pe fondul fumului de narghilea, în compania pescarilor cu chipuri împietrite și marcate de furtuni, după cum relatează, în ziarul „Poporul” din 25 septembrie 1930, un vilegiaturist exasperat de necesitatea reîntoarcerii. Turcul Mahmut și tătarul Ismail stăpânesc înțelepciunea Tăcerii.
Cafeneaua celui de-al doilea – observă amuzat Ștefan Roll – are o regie… scandinavă. Vâsle proptite, plase infinit de multe agățate de stâlpii balconului interior, colace de salvare, tărtăcuțe, haine de piele, cojoace, gheme de ață. Depozitul pescarilor. În colectivitatea lor, o cinste integrală domnește. Nimeni nu se atinge de bunul altuia, nimeni nu cunoaște noțiunea exproprierii.

Încăperea scundă a cafenelei e copleșită de lampa cu abajur mare, ca un fluture uriaș. De jur împrejur bănci și la mijloc două-trei mese. În fund e pompa americană de apă și ogeacul. Aici Ismail, cu capul teșit de mongol, fierbe în spuză câte o cafeluță cu ibricul nu mai mare și mai puțin ars ca o pipă de matroz bătrân.

Ismail e prietenul tuturor. Ochii lui oblici și ascunși de pleoape au priviri agile și istețe. Îi presupui, din romantismul ce te cuprinde în ambianța albă, tot cortegiul de aventuri cunoscute din Conrad și London. Sub zâmbetul larg ce îi inundă fața, Ismail te primește să îi fii prieten fără nicio reticență. Îți spune pe nume, bea cu tine o șecherli, te întreabă cum o duci, cunoaște și păstrează cu discreție absolută toate tainele portului, toate combinațiile interlope pe care presupui că trebuie să existe. Dar asta nu angajează cu nimic bunătatea și bonomia lui. Ele rămân disimulate în cutele feței, de unde vor ști să iasă la nevoie și numai atunci când vrea el.

Pentru fizionomia lui caracteristică, Ismail e subiectul pictorilor (subl. n.). Posedă o galerie de portrete semnate de nume cunoscute ce o ține în cafenea. E o abilă și naivă exploatare a pictogeniei lui recunoscute. Ismail și-a dat seama de valoarea ei și știe să o respecte, s-o prețuiască. Vor rămâne zestre serioasă lui Efigé. (Galeria de portrete a lui Ismail, semnate de nume cunoscute, pe care o ținea în cafenea, va fi „zestrea” lui Efigé, fiica sa, răpită – cum era obiceiul – la sfatul „complice” al lui Tonitza.)

Deasemeni exteriorul cafenelei cu trei plopi crescuți din prag și aplecați să formeze un plafon vegetal, o streașină de foșnete deasupra celor câteva mese estivale – e obiectul pictorilor.
La un pas e marea, pontonul portului cu bărci ancorate de el, cu elevatorul rămas decor din vremuri bune, cu grănicerul plimbămdu-se de colo până colo, profilat pe orizont. Ancore vechi, lanțuri macerate de rugină, completează ansamblul marin, recuzita unor sentimente…
În spatele cafenelei e moara Crisoveloni direct de pe întreaga coastă. Șomează… Un paznic singur păzește cele șase etaje pustii. Prin ferestre pescărușii și porumbeii intră în voie și zburătăcesc prin umbră, albi. Fâlfâitul lor răsună vid. Închid puțin ochii: moment Edgar Poe și șase etaje neant.

sursa text: compilare din mai mulți autori în stilul flamboaiant, inconfundabil al Doinei Păuleanu, manieră care o încadrează în suita marilor clasici în domeniul criticii de artă – lucrarea „Pictori români la Balcic

surse foto: Arhiva Arh. Velin Neychev
#Balcic #Cadrilater

Cadrilater

Lasă un răspuns