Farmecul pe care îl exercită Balcicul este îndoit: pentru intelectualii și artiștii români, situl are un vădit parfum oriental, lăsat de secolele de apartenență la Imperiul Otoman, iar peisajul său evocă un „crâmpei de Mediterana“. De altfel, după modelul francez de a desemna coastele, litoralului de la Ecrene-Balcic i se va spune „Coasta de Argint“, denumire răspândită de la geografi până la publicitatea turistică.
Dar artiștii – pictori, sculptori, scriitori, muzicieni… – care transformă Balcicul într-o veritabilă colonie artistică, sunt atrași de altceva decât de clișeele turistice: ceea ce îi fascinează este faptul că locul pare a se sustrage coordonatelor reale.
Curgerea vremii pare suspendată aici, casele și oamenii par scoși din timp, fiind în schimb indefectibil legați de peisajul frust, ce evocă o împământenire de nestrămutat. „Cunosc Balcicul de foarte multă vreme“ – scrie Anton Holban, -„imediat după războiul mare. Pot fi mândru că sunt dintre descoperitorii farmecelor lui.
Pe atunci străzile erau pustii în mijlocul verii, nu existau încă vile, cartierele turcești dominau în toate părțile […]. Am fost la un Paște nu de mult. Pe drumul roșcat până la Tuzla, eram întâmpinat doar de broaște țestoase.
Peisaj palestinian și nu m-aș fi mirat să apară un profet.
“ Această atemporalitate, înscrisă în schimb într-un spațiu clar determinat, este cea pe care o notează și Paul Morand, invitat să petreacă câteva zile pe domeniul regal: „Dobrogea, imensă câmpie denivelată ici și colo de vechi morminte scitice, mameloane acoperite uneori de o iarbă galbenă, o iarbă de început de lume, apoi aceste dealuri care sunt cele mai bătrâne de pe glob.“
surse fotografii: http://www.landesarchiv-bw.de/nutzungsbedingungen
Willy Pragher a vizitat Balcicul de Paște, în mai 1932…
#Balcic #Cadrilater
Albumul :
Willy Pragher în Balcic și prin împrejurimi
