sursa Cadrilater :

Se cam înșela profesorul Nae Ionescu atunci cand mustra contemporanii pentru a nu avea îndejuns de multe legături cu „Marea”, românii fiind preț de secole „popor de uscat”. Iată mai jos cum îl citează Lucian Boia în cartea sa despre Balcic:

Loc miraculos cu nesfârșită încărcătură mitologică, Balcicul ajunge să concentreze o diversitate de simboluri.
Marea este unul dintre acestea. Nu era mai multă mare la Balcic decât la Constanța sau la Mangalia, dar era o mare exotică, aparent îndepărtată, un țărm de mare cucerit, susceptibil să ilustreze un început de „expansionism” maritim românesc.
In urma participării sale la prima ediție a Universității Libere din Balcic, Nae Ionescu scrie articolul „Marea” (apărut la 4 septembrie 1926). Amintind vremurile (mitice!) când Marea Neagră ar fi fost un „lac moldovenesc”, constată în prezent „pasivitatea națională” a românilor, deloc preocupați de „problema mării”.
Atrage atenția conaționalilor săi că acesta este drumul cel mai scurt la Indii și la izvoarele de petrol europene și asiatice. „și iată acum — continuă el —, la Balcic, ridicându-se, mai mult întâmplător, chemarea către cunoașterea si iubirea mării; a mării care trebuie să fie si a noastră.” Bulgarii, la Varna, au făcut-o mai înainte.
„Artiștii și poeții sunt buni, desigur, ca propagandiști ai mării, mai folositori vor fi însă oamenii de știință, geografi, geologi, biologi și istorici; și mai ales sociologii, economiștii si marii întreprinzători. Pe aceștia toți îi așteptăm la o acțiune de cucerire a mării.”
Membrii „grupului dur” de la Balcic sunt cu toții propagandiști consecvenți ai unei viitoare Românii maritime. Bucuța, încă din primul număr al Boabelor de grâu, deplânge faptul că „apa ne-a rămas încă destul de străină”. Ar trebui promovat „turismul de apă”2. Scriitorul avusese și intenția — rămasă în stadiul de proiect — de a edita la Balcic o revistă cu titlul Marea noastră. Evoca adesea, în articole sau conferințe, „brâul acesta albastru în care se încinge țara, cu pescarii, cu porturile, cu flota ei și cu nădejdile românești de mărire”.
Nădejdi de mărire! Cum altfel, dacă nu pe apă, după ce, pe uscat, România își atinsese deja limitele.
* Nae Ionescu, „Marea”, în Roza vânturilor, Cultura Națională, București, f.d. , pp. 364- -368.
Pe de altă parte, iată cum arăta un mini-jurnal de bord de pe abarcatiunea Crăița II – yacht al lui Nicolae Caranfil – temerar matelot, celebru în interbelic pentru cu totul alte calități: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Caranfil
Însemnări din cruciera Constantinopol – Constanta cu YACHTUL CRAITA II de Dan Simionescu Râmniceanu
(Extras din anuarul YCRR pe anul 1939)
Ora 1. In rada portului Constantinopol micul yacht Crăița II, se desprinde încet de bordul poștalului România care îi servise timp de câteva zile drept bază de alimentare.
Liniștea portului e străpunsă de sirenele vapoarelor românești Basarabia, România și Ardealul, ancorate în port.
Noi, cei de pe Crăița II, în emoția generală răspundem la salutul celor mari și defilând rând pe rând în fata flotei de război turce si celei britanice, le trimitem salutul nostru, primind dela aceștia o manitestare vie a simpatiei lor, pentru mica navă ce avea din nou să înfrunte apele Mării Negre.
De altfel, Turcii, socoteau cruciera grupului nostru de 4 veliere atât de mici, ca o adevărată îndrăsneală copilărească, ei încercați ,,yachtmen”, cunoscând prea bine riscurile navigației cu vele ale Mării Negre.
Motorul yachtului nostru muncea din greu luptând cu puternicul curent al Bosforului din Marea Neagră către Marmara. Munca motorului nostru, care răsuna a moară de țară, a fost mult ușurată, mulțumită parcursului ingenios ales de comandantul yachtului nostru, D-l N. Caranfil care cunoștea contra curenții.
Crăița II, urma cât mai aproape posibil malurile Bosforului, trecând dela un mal la altul, defilând prin fața frumuseților Bosforului și după patru ore am ajuns Ia locul fixat pentru întâlnirea celor patru yachturi românești (Euxin, Buyuk D Crai Nou, Crăița II, și Hoinar)
[…]
Echipajul Crăița II, era format din următorii membrii pe cari îmi îngădui să-i înfățișez în lumina impresiilor momentane. Căpitanul yaclitului D-l Caranfil, un încercat în ale mării și idealul la care puținătatea mea râvnește în arta de a mânui o ambarcațiune.
D-na F. Caranfil, soție de căpitan, o destoinică marinăreasă și probabil extrem de încercată, după observa{ia unui ziarisi de specialitate care a gratificat-o a a cu calificativul de ,, stoic a soție .
D-l A. Fătulescu, ,,bucătarul șef”, care dacă nu i-am fi cunoscut excepționalele sale calități extra marinărești, am fi putut crede că este cel mal încercat „șef” de transatlantic.
Dan Brătianu, pasagerul No. 1 af Crăiței, avea o lulea pe care nu o părăsea în nici o ocazie, făcea însă tare bine, aducând aminte de cine știe ce pescar întâlnit odinioară în mările Nordului.
D… — marinarul profesionist, un i adevărat munte de om, care îmi inspira o deosebită încredere, căci vedeam în ef soluția h ‘or lucrurilcr ce nu le-asi’ mai fi putut indeplini.
In sfârșit, persoana mea, pasagerul No. 2, cu titlul de fost concurent la regatele dela Moda, de care de altfel nu-mi place să vorbesc si pe care îl socotesc ca pe cel mai întunecat al episod al călătoriei mele.
Dar să revin. După ce am plecat cu toții să facem diverse cumpărături — si dacă ar fi fost după mine, a’si fi umplut Crăița cu mii de pepeni din mica piață de pe cheiu — am vizitat laolaltă Buiuk Dere unde, din cauza zelului meu de fotograf, eram să-mi pierd aparatul în mâna forței publice, unde îndreptasem un moment obiectivul spre frumusețile locului ca din povești . Mulțumită însă unui su| perior dela poliție, care se vede ca ne purta o deosebită stimă pentru încercarea noastră, pe cărei dealoaiă presa turcă a relevat-o, am fost cu amabilitate lăsat în pace.
La ora 10 seara liniște completă domnea deasupra celor patru yachturi. Dimineața la 4, a doua zi, am fost primul care am dat semnalul de deșteptare, iar pe la 5, motoarele yachturilor au fost puse în mișcare și pe rând am ridicat ancora părăsind Buyuc Dere într’o dimineață calmă de August.
După o oră de mers, yachturile părăseau apele Bosforului, intrând pe luciul întins al Mării Negre, unde o ușoară briză ne-a dat posibilitatea să ridicăm toate velele noastre.
Toate am turcească, aștepta o barcațiunile ș care se afla călătorie’de i-au la o vrec îndreptat distanță d . 15—18 capul le circa ore, ți spre 80-nând micul Golf •100 mile de seama de Inada de pe Bosfor, astfel vântul slab ce coasta că ne sufla.
A fost o zi liniștită, în care tot echipajul se prăjea la soare, pe pu ntea Crăiței, astfel ca pe 1 a ora 11, încinși de căldură, la un semnal dat de noi, yachtul „Crai Nou” al D-lui Teodoru, care era înso’it de soția și cumnata sa, s’a apropiat de noi și scoborând velele ne-am aruncat pe rând în apa mării, unde într’o generală bălăceală am pierdut vreo jumătate de oră.
Aceastl i baie a fost un excelent | pretext ca să cerem ,,bucatarului” nostru masa pentru a ne potoli foamea ce ne cuprinsese. A fost însă tare greu să ne dobândim dreptul, căci ,,bucatarul” își pierduse în apele mării, cu totul simțul datoriei, nevrând să se mai întoarcă pe puntea yachtului. Cu o oarecare întârziere am reușit totuși, să neam primul dejun copios din călătoria noastră compus din: o supă de roșii cu orez, macaroane cu brânză, compot si cafea… ațipirea la umbra ve-Moleșeala ne-a cuprins apoi pe toți, astfel că am prelungit lefor, hăt… până aproape de înserate…
Pe la ora 5 alarmă, d-na Caranfil ne atrage atenția asupra unui nour deia orizont pe care căpitanul ni-l confirmă ca semnul clasic al i jnui ,,gren apropiat. După toropeala din cursul zilei, eu unul mă bucuram efe evenimentul care se apropia, executând cu voe bună comenzile preventive pe care căpitanul nostru cu grije Ie-a luat.
Comunicăm cu celelalte yachturi, făcându-i atenți asupra 1 ii ,,grenului ce urma să întâlnim. Un vânt mai tare încrețește luciul mării, iar noi schimbăm în grabă focul nostru balon cu cel mic și ca supremă precauție reducem vela mare…
Toate yachturile se animează…
Ne aflăm la vreo 20—30 mile de țărmul turcesc, în dreptul golfului Inada. Toate yachturile își schimbă cursul spre țărm, iar în dreapta noastră, nourul una|sj era brăzdat de mii de trăsnete, pe când noi purtați de un vânt mai puternic, ne îndreptam cu circa 6—7 mile pe oră, spre țărm.
Pe la ora 8 seara, distingem farul capului Kuri care ne indică intrarea golfului, și peste vreo 3 ore intrăm în golf unde strângem velele, împinși de motorul nostru, căutând un loc bun de ancorat.
Era o minune acest golf, „grenul” a trecut la pământ, luna resfrângea o lumina argintie, iar țărmul cu o vegetale bogată, ne dădea impresia că suntem undeva prin insulele feerice ale Pacificului.
Sub comanda d-lui Caranfil, care coordona datele hărții cu « sondajele și alura yacntului nostru, alegem cel mai potrivit loc de ancorare, iar duoă vreo oră, in care timp și cele.alte yachturi au ancorat în jurul nostru, liniștea ne-a cuprins pe toți, singure luminile de ancoră arăta locul flotei noastre.
A doua z. cea mai lunga etapă, Golful Inada-Balcic. Aveam mile, asttel ca trebuea sa navigam zi si noapte de parcurs multe parie de un vânt favorabil, deoarece bătea aproape din direcția cursului nostru, astfel că velele noastre de vânt, ne micșorau mult viteza. Singure yachturile Crai Nou foarte neui mflate și Euxin înaintau deajuns de repede, mulțumită formei lor de construcție, iar noi și Hoinar, ne ajutam din când în când de motoarele noastre spre a prinde pe fugari. și în această zi, pe la ora 11, obișnuita baie în larg, masa și somnul… Pentru mine, a fost cea mai utilă zi, mulțumită energicei intervenții a ,,căpitanuîui” care m’a scos din toropeala ce mă cuprinsese, punându-mă la o serioasă lecție de navigație. Mărturisesc că deabia în această zi au luat formă reală toate buchiselile mele din cărțile de navigație și dacă profesorul m’ar fi lăsat cu iotul singur, probabil că ași fi aji uns, după calculele mele, să navighez dea dreptul pe uscat.
…Noaptea prindea să cadă, vântul deasemeni. Am luat cina, s’au împărțit „carturile” pentru,noapte…
Ne aflam la 20 Mile — Sud de farul Galata — Varna și ne mai despărțeau de Balcic încă vreo 40 de mile. Vântul nu mai sufla de loc, toți se culcaseră pe punte. Eram de cart până ora 12, când am trecut cârma lui Brătianu, care a avut noroc cu o ridicare a vântului, dar nu prea mult, căci pe la 2, când am reluat bara, un calm plat stăpânea marea.
Când crăpa de ziuă, d-l Caranfil dă ordin să pornească motorul pe care nu l-am mai oprit decât în portul Balcic, unde am ajuns pe la 8 dimineața, după ce am făcut un mic ocol la Ecrene, navigând dealungul coastei.
După o navigație de peste 48 ore, eram iar în apele romanești, mulțumiți de călătoria întreprinsă. Echipajul a fost lăsat liber de către căpitanul său, cu obligația ca seara să ne întrunim pe Crai Nou, spre a căpăta ordine pentru a doua zi.
Ultima zi a crucierei.
Ora 6½ dimineața ridicăm ancora din portul Balcic cu vânt N.-W. După vreo trei ore de navigație dublam stâncile roșii ale Caliacrei, când vântul se schimbă dinspre S.-E. Bătea slab, dar totuși suficient ca sa facem 3—4 mile pe oră. Baie imediat după cap și apoi pornim cu vânt de pupa. Zi foarte caldă si zăpușeală. „Căpitanul” face un film „documentar” al activitătii noastre de pe yacht.
În dreptul Mangaliei, vântul cade și mai mult. Se pun în mișcare motoarele yachturilor și fiecare se îndreaptă cu viteza sa de crucieră, direct spre Constanța. Am avut aici plăcerea să primim vizita unui hidroavion Savoia care a venit în întâmpinarea noastră să ne transmită sub această formă salutul oficialității. Pe la ora 8 seara, defilăm prin fața coastei luminată dela Carmen-Sylva și Eforie. Noaptea căzuse complet și la ora 10½ intrăm uItimii în portul Constanța, acostând la Cala Clubului lângă celelaIte patru yachturi ale crucierei.
Astfel s’a terminat cu bine această îndrăzneață ideie a unei cruciere romanești cu patru yachturi, dela Constanța la Constantinopol și înapoi.
sursa fotografiei: Daniel Mladin
#Balcic #Cadrilater

Lasă un răspuns