Obrociște (în bulgară Оброчище, în română Teche) este un sat în comuna Balcik, regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, Bulgaria.
Între anii 1913-1940 a făcut parte din plasa Balcic a județului Caliacra, România. Localitatea e situată în „Valea fără iarnă” (Valea Batovei).
TEKE – MECCA DOBROGEI
Pelerinajul la mausoleul Sfantului Atanas sau Ak lazala Sultan.Moaştele sacrosante aparţin la doua ritualuri (religii – crestina si musulmana n.r.))
DOUA zile pe an mirifica Vale a Batovei se populează de procesiunea intregului Cadrilater, de caravana nesfarşită de căruţe cu caii ce bat panglica incolăcită şi albă a şoselii care se desfăşoară astfel, din platoul dobrogean pană jos in sanul paradisiac al văiei.
Două zile natura infiorată numai de filtrul de argint al păsărilor, este zgalţăită de zgomotul brutal al larmei şi muzicei de balci. E hramul Sfantului Atanas. E ziua lui Ak lazala Sultan.
E plină lună Mai. Ruina monumentului, de care vom vorbi mai jos, şi mausoleul, izolate la marginea satului, Teke, se suprapopulează, devin un furnicar de pioşi, veniţi să aducă ofrande şi să se roage sfantului. Şi Turcii şi Bulgarii. Fiecare şi-l dispută, paşnic, pentru ei. Şi Sfantul ştie să-i ajute pe toţi, fiindcă nimeni nu pleacă cu impresia că n’a fost ascultat de sarcofagul de piatră.
Ritualurile se produc simultan intr’o ambianţă de armonie şi numai reculegere. Nimeni n’a venit incă cu o diversiune care să starnească pe unii impotriva celorlalţi, pe oamenii aceştia simpli şi buni, legaţi incă de tradiţia hieraticelor pelerinagii. Odată pe an in luna Mai, de ziuă sfantului Atanas, din toate colţurile Cadrilaterului, de la Cavarna, Şab!a, Silistra şi veniţi chiar cu paşaport din Bulgaria, Turcii, Romanii, Bulgarii, Armenii, vin să doarmă o noapte langă mormantul sfantului, să petreacă o zi de chiolhan, să aducă ofrandă şi să indeplinească regulile stabilite, să invoace gratitudinea oaselor sfinte. După asta se vor intoarce in satele indepărtate de unde au venit, se vor aciuia iar la treburile lor, de după dealurile intortochiate, in rapele roşcovane, dealungul fermecător al văii, — impăcaţi şi fericiţi că şi-au făcut datoria.
Poate să pară curios, dar aşa e! In plinul nostru modernism, intr’o vreme cand avionul elegant englezesc al cursei Bucureşti – Balcic se intretaie cu sborul nu mai puţin elegant al pescăruşului şi cormoranului, un norod de drept-credincioşi se duce să se prosterneze simplu şi să invoace forţele oculte ale lui Ak lazala Sultan. Fiecare din ei crede cucernic in seculara legendă despre minunile sfantului.
CINE A FOST AK-IAZALA SULTAN
După Bulgari un călugăr care tămăduia boli şi beteşuguri, care implora mila lui Dumnezeu cand era secetă sau molimi, care se făcuse vestit in toată peninsula balcanică şi care mai era şi foarte bogat. Turmele lui nesfarşite, pămanturile lui roditoare, livezile doldora de fructe, erau ale tuturora. Nimic nu-şi oprea venerabilul nabab pentru plăcerile şi infruptările lui. Contigentele de miei erau impărţite celor ce nu aveau carne, granele deasemeni, fructele nu mai puţin satisfăceau bucuria şi sănătatea plozilor. Bulgarii şi-l dispută susţinand că Atanase a fost un Turc creştinat. Turcii susţin că a fost un otoman care a trecut la religia ortodoxă. Explicaţii şi plauzibile şi radicale pentru ciudăţenia dublei situaţii etnice a Sfantului.
Biografia musulmană a lui Ak-lazala Sultan, e puţin mai altfel. E aceea a unui pustnic, poposit in mănoasa vale a Batovei, la locul unde se află azi mausoleul său. Era pe vremea Sultanului Murat al II, in secolul XIV. De aici pustnicul predica şi difuza vrerile lui Alah, transmise direct. Faima luj..trecuse păşunile grase ale văii, sărise dealurile şi rocile roşii şi se răspandise ca un fum de tămaie, ca o strigare indelungă din minarete, pană la Stambul. De peste tot venia lume să i se prosterne, să afle cum ii e scrisă soarta in mintea atotştiutoare pe care o poseda pustnicul. Victoriile imperiului otoman, prezise de proorocul dela Teke i-au purtat numele pană la reşedinţa Sultanului Murat. Exultand de izbanda prezisă de cucernicul rob al lui Alah Ak – lazala, atot puternicul Sultan a făcut să-i se ridice un lăcaş mai cum se cade, unde sa locuiască prorocul şi o bucătărie, unde mana blajină să impartă pelerinilor din gratitudinea impărătească.
MONUMENTUL OSPĂTĂRIEI
Ce sălaş mai potrivit putea fi decat o geamie, fără minaret, numai cu o cupolă in stil arab, unde pustnicul sa-şi termine viaţa, făcand mereu minuni? Mai ales că aici trebuia sa-i ramaie, după moarte trupul ca să nu
dispara complet. Locuinţa va deveni criptă. O criptă demnă de generozitatea unui Sultan recunoscător. Pentru ospătarea şi găzduirea pelerinilor a ridicat deasemeni un lacaş care şi el aduce mai mult a monument.
Hogeacul inalt de piatră, al vetrei interioare, unde se frigeau boi. intregi şi ciorchine de miei, domină valea ca un minaret de unde ieşea seara, in locul muezinului, silueta tăcută şi cu atat mai impresionantă
a fumului. Ospataria se compune din două incăperi: una a sofralelor şi alta a iatacurilor. Amandouă descoperite, sub cerul liber in această vale, binecuvantată de o vara eternă.
Poate nicăeri să nu existe un monument al ospătatului, un altar al indestulării trupeşti, ca aci la Teke. Un altar devenit in măsura in care oamenii găsiau langă el binecuvantarea unui sfant şi minunile lui. Amandouă incăperile sunt construite in piatră — una circulară cealaltă dreptunghiulară. Uşile sunt incadrate intr o piatră maj fină, o semimarmoră sculptată frumos. Concepţia arhitectonică se vede, a fost aceia ca pentru un templu. Pentru lăcaşul pustnicului şi, după aceea, pentru mausoleul lui, dărnicia lui Murat a fost fără margini. Candele de aur, legate cu lanţuri de oţel, atarnă din inaltul cupolei peste iatacul şi apoi peste sarcofagul lui Ak-lazala. Covoare de preţ tapisau pereţii şi pardoseala din dale şlefuite. Vitralii scumpe lăsau să pătrundă o lumină colorată şi discretă langă rugile sfantului.
Cand a murit, a fost pus in sarcofagul de piatră şi aşezat in mijlocul moscheei. Secole dearandul vor putea veni acum credincioşii să i se inchine. La un cap al criptei a fost lăsată o deschizătură prin care cei sosiţi să capete alinare şi tămăduire, apropiindu-şi de ea părţile bolnave, s’au introducand mana, şi luand binecuvantare.
P E L E R I N A J U L
Cu căruţele şi pe jos, cu tigăi, crătiţi, velinţe, cu plozii toţi, negustori aducandu-şi in boccele mărfurile mărunte, cu mieii cari behăe legaţi, cu iezi, cu lumanări, convoaiele nesfarşite a unei lumi turce, bulgare şi macedonene, poposesc in ziua sfantului Atanas la Teke. lată Bulgăroaicele şi Bulgarii imbrăcaţi sobru in culori inchise, Turcoaicele şi Turcii cu şalvari şi văluri, Macedonenii cu portul lor extrem de frumos şi inflorat, lată capetele orientale, stranse in cealmale ale cate unui turc bătran, cu fesuri ale celor tineri cu maxilarele colţuroase, arătand o dantură scanteetoare şi albă. Mozaic uman de iarmaroc oriental.
Toţi vor depune in mainile hogei mielul adus jertfă lui Ak lazala, vor aprinde lumanări la capătul criptei, se vor inghesui in jurul ei, vor veghia o noapte intreagă. Fumul lumanărilor ce ard şi flăcările lor multe ca o imensă crisantemă de petale de foc, face insuportabilă atmosfera dinăuntru. Totuşi cei veniţi cari au ocupat un loc, nu se vor mişca pană a doua zi in zori. Bolnavii se răstoarnă peste sicriul de piatră şi stau aşa, imbiband partea suferindă cu puterea lui tămăduitoare, de care sunt convinşi.
Femei, copii, bărbaţi inconjoară sarcofagul, se inchină, aprind lumanări, se urcă pe platforma pe care e pus sicriul şi incearcă să prindă lanţul de care a atarnat candva candela. Dacă lanţul se ţine, inseamnă că n are niciun păcat; dacă-i scapă, trebue să ceară sfantului iertarea păcatelor.
ULMUL SFANT
După ce şi-au dat tributul veghei, pelerinii, la ieşire, mai au de indeplinit un obicei. Chiar in faţa mausoleului in curte îşi resfiră crengile infrunzite un ulm scund. E pomul sfant. Se spune că a crescut din lingura de lemn a pustnicului, infiptă in pamant după moartea acestuia. . .
Fiecare işi va desprinde o faşie dintr’un strai ce-l poarta şi-o va lega de una din ramuri. Crengile de jos ale copacului sunt bandajate literalmente de tot soiul de carpe, din toate culorile. A lega o faşie inseamnă a ţi se indeplini o dorinţa, a cere ceva sfantului care nu te uită. Fetele să se marite, nevestele să aibe sarcini uşoare, copiii sa crească sănătoşi, bărbaţii sa izbandească in treburi.
NOAPTEA IN TABĂRA PELERINILOR
Aspectul de hărmălaie şi forfoteală de peste zi s’a potolit. Fiecare s’a strans langă căruţa cu care a venit şi şi-a ridicat tabăra. Pe pirostriile improvizate peste un cuib de vreascuri arzande, sfaraie mancarea pregătită pe loc. Sub roţi, langa picioarele cailor, infăşuraţi in cergi, in plăpumi, dorm copiii. Cei maturi mai stau la taifas, mestecă incet mancarea prelungind noaptea in tabăra dela Teke. Mai incolo larma balciului nu s’a potolit. Un taraf turcesc mai scarţaie o melopee taragănată, langă cafeneaua ad-hoc, ridicată dintr’o lada şi un ogeac minuscul cu spuză fierbinte. Ceva mai tarziu vor adormi toti inveliţi in răcoarea serii, cu tot ce-au adus de acasa.
intunericul’ gatuie, unul cate unul focurile mici, şterge contopind intr’o besnă compactă, contururile, prăvăleşte Ja pamant siluetele vii. Doar caii se aud cum mişcă, cum respiră rar, zbarnaind din nări şi cum lovesc cu cozile laturile căruţei. Numai profilul coşului de piatră al ospătăriei susţine ca o coloană sfantă domnia nopţii. Intr’un colţ al cerului strajuie timidă o semilună, sărită acolo de pe varful vreunei geamii, sau complinind lipsa ei pe moscheea din Teke. O singura stea scantee langă ea, ca un ochiu al unui cucernic ramas treaz şi somnoros de priveghiu. Noaptea a cuprins totul ca un zaţ de cafea. Dar numai puţin timp. Zorile vremelnice au trezit pelerinii, au luminat iar aspectul, inviorandu-l.
B A L C I U L
De dimineaţă, ca o explozie, a răbufnit balciul. Mesele rotunde ale roţii de noroc au inceput să se invarteasca, harşaind metalic cuiele ce trebue să oprească la numărul caştigător,pana de fier a norocului. Au apărut iar cupele uriaşe cu limonata colorată strident roşu şi galben — un leu două pahare mari — au inceput să fiarbă in cenuşă ibricele cu cafeluţe gingirlii de – orz, s’au desfăcut tarabele cu mărfuri de o nimica — oglinzi inflorate, figurine ciunte de ipsos, pahare zugrăvite cu bronz şi jucărele simpliste, fluere pentru copii. S’au improvizat tragerile la ţintă in piramida de cutii goale de conserve, cu mingii de carpă. Trei lovituri la leu.
lată cuierele de care atarnă mieii tăiaţi, unde fiecare poate cumpăra să ofere celor săraci gratuit. Chiolhanul e unanim şi colectiv. In tigăi negre sfaraie ciosvarte de cărnuri, al căror fum se loveşte de primele raze ale soarelui. Negustorii işi desfac mărfurile de bazar sărac, alţii vand pieile mieilor tăiaţi chiar atunci, licitandu-le.
In toate colţurile tarafurile şi-au pornit repertoriile de cantece turceşti. Scarţaie viorile, impletindu-se cu sfaraiturile tigăilor, bat darabanele, aplaudand hărmălaia generală, chiuie cantecele vesele, amestecandu-se cu tărăboiul concurenţii comerciale. Vacarm şi animaţie colorată, creand un pitoresc bizar şi plin de entuziasmul serbării, de pietatea pelerinajului.
Aşa se intamplă in fiecare an, in luna Mai.
ŞTEFAN ROLL, Realitatea Ilustrata 1939
sursa : techirghiol.com/teke-mecca-dobrogei