Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Aprilie 2020
primite de G. G. LONGINESCU

Balcic 1 Mai 1935

N’am uitat ca să spunem „Hristos a inviat“, am intarziat numai pentru că ne-a copleşit frumuseţea acestui colţ de ţară romanească, in care trebue să te scuturi bine sau să te obişnuieşti in timp, ca să te poţi trezi din beţia in care se cufundă ochii.

Am ajuns aici Mercuri dimineaţa după ce străbătusem in ajun in patru ore drumul dela Medjidia la Bazargic, pe soare, in plin peisaj dobrogean. Se spune că Dobrogea e o ţară de piatră şi noi ne aşteptam să vedem arzand dealungul ei, in soare, stanci şlefuite de furtuni şi chinuindu-se să crească in ea acea vegetaţie aspră şi cenuşie a pietrei.

Ne inchipuiam o păşune nesfarşită dela ţărmul dantelat in piatră al Mărei şi pană la Dunăre şi cand colo am găsit alt ceva. O ţară cu coline line, brăzdată de plug in toate părţile, cu grau mult şi mare in care s’ascundeau ciocarlii, cu tarlale galbene de rapiţă inflorită şi cu sate mult mai dese decat in Basarabia de sud care poate fi socotită pustie faţă de Dobrogea.

Deoparte şi de alta a liniei ferate spre mare şi spre Dunăre se ridicau ca nişte uriaşe movile de cartiţă, acele enigmatice ridicători de pămant despre care s’au spus atatea, ba că sunt morminte de căpetenii scite, ba că sunt puncte de delimitare a proprietăţei -din cine ştie ce mileniu, sau posturi de semnalizare din vremuri tot aşa de bătrane. Ceea ce e de observat e că sunt foarte multe in regiunea aceasta, mult mai numeroase ca pe Bărăgan iar prin forma lor şi chipul in care ies deodată din campia plană, nu pot fi decat artificiale. Toate sunt de aceleaş dimensiuni aproape, 20— 30 m. bază şi 5— 7 in inălţime şi dacă presupui că sunt făcute de mană de om te intrebi chinuitor cand, cu ce scule, cu ce scop şi cu cată trudă.

mai mult la :

www.techirghiol.com/scrisori-din-dobrogea