[…] Dar dincolo de Balcic există cea mai fericită regiune, zisă Ecrene, care ar putea fi visată vre-o dată pentru orânduirea unei plaje […]
Aici s’au întâlnit cele mai multe plante mediterane, mărunte, dar și arbori, crescuți jos în jurul ochiului de apă dulce, ori sus pe coasta amfiteatrului măreț. „Valea fără iarnă” îi spun localnicii, prin aceasta spunând că clima e blândă, primitoare.
Ca împlinire a avantajelor ținutului, dar și a decorului, e minunata plajă de sub Ekrene, cu dealul argintat de tufele catifelate ale peliniței medilerane. Câțiva kilometri în lungime e numai nisip, pe o lățime de vre-un kilometru. Valurile aice nu amenință, ci se joacă; alunecă domol pe planul înclinat de năsip ca aurul, retrăgându-se în susur adormitor.
Nicăeri pe coasta noastră, nici la Constanța, nici la Tekirghiol nu e o plajă mai minunată. Doar cea dela Mangalia cât i se poale pune alăturea, fără decorul larg dela Ecrene.
Extras din O ŢARĂ DIN POVEŞTI-DOBROGEA
de D-l Prof. I. Simionescu, dela Universitatea din Iaşi Membru al Academiei Române.
un text extrem de actual extras din Coasta de Argint:
„[…] Intensitatea pitorească a acestei fâșii de pământ este ceea ce o face atât de neprețuită.
Acei ce s’ar uni spre a face aceste locuri singuratice mai plăcute si mai ușor de ajuns la ele, trebuie ‘mai cu seamă să Ie respecte frumusețea; iar în desvoltarea lor să le cruțe pitorescul. Toate construcțiunile publice, fie ele școli, hoteluri, bănci sau primării, ar trebui să fie adaptate stilului regiunei; arhitecturi complicate si înflorite nu trebuesc permise, căci nu merg cu fondul artistic al locului.
Având atâta dragoste pentru această parte a țării noastre, nădăjduesc că nu se vor face mari schimbări înainte de a ii văzute de mine. Eu având inima de artist, ași simți o adâncă bucurie să ajut la plănuirea îmbunătățirei lor, și sper că-mi va fi îngăduit să fiu o îndrumătoare în lucrările de gust.
Și mai cu seamă, voi — cei ce iubiți Coasta de Argint — nu distrugeți atmosfera orientală care îi este marele farmec. Îmbunătățirile rău înțelese sunt mult mai rele decât dacă nu le faci de loc; ele ar ruina frumusețea rustică și simplă a locului.
Dragostea mea pentru această parte a lumei, este atât de mare încât simt că ași fi o bună sfătuitoare, de aceia lăsați-mă să iau parte la lucrul vostru.”
Coasta de Argint de Majestatea sa, Regina Maria
#Ecrene #Ekrene #Kranevo #Cadrilater
Cadrilater
Ecrene – Planul Parcelar