Pentru noi, apogeul, măsura cea mai înaltă a arhitectei Henrieta Delavrancea la Balcic este Vila Iunian. Să privim această creație disparută azi într-una din rarele fotografii rămase, ca pe o lecție de arhitectură pentru contemporani, așezată într-un peisaj arid, auster, „selenar”…
Dacă va fi să creăm vreodată un album cu imagini de pe Coasta de Argint, mai mult ca sigur că această fotografie ar trebui să fie coperta. 🙂
Iată și o succintă descriere, chiar de la autoare:
„Din epocile zăpezilor de altădată, după ce-i uit pe unii de care nici „Bobocii” nu-și mai aduc aminte, nu-l pot evoca nici pe Tache Popescu*, atât de viu în mintea lor. Îmi spun cât era de mic, brun, muncitor, ucenic ideal și mi-l plasează la biserica Sf. Nicolae, Catedrala din Oltenița, la căsuța cocoțată pe coasta cea mai înaltă a unei regiuni abrupte de la Balcic, a doua a poetului Ion Pillat, la Concursul de la Paris și, în special, la marele domeniu al renumitului advocat, oltean de pe Jii, Grigore lunian.
Locul ales de el în contra sfaturilor mele a fost să fie în regiunea nordică (n.n. mai degrabă vestică) a golfului, unde nu construiau localnicii. Regiune albă, abia cu câte o plantă cenușie pe ici pe colo, pe care sora mea, Niculina Dona, pictor, o numea „Regiunea lunară”.
Splendidă poziție, excepțională, pentru a declanșa cea mai romantică dintre compozițiile mele de la Balcic. Zic ei că Tache amplasa pe planșetă cu mare conștiinciozitate pergolele pe terase coborând eșalonat spre mare, cu micul ei port de iarnă și, în partea cealaltă, pe botul de munte lăsat sălbatic, o scăriță rustică, prin contrast cu regiunea, cea savant prelucrată. Deasupra tuturor domina casa, al cărui stâlp de colț care susținea etajul l-am fretat și turnat personal, ca exces de prudență…
Azi nu mai e domeniul, nu mai e proprietarul și nici convinsul „Boboc” Tache, nu mai e decât crâncena natură, care a învins în „Regiunea Lunară”…, pierdută și ea nouă.”
Legenda Bobocilor – Henrieta Delavrancea – 1981
„Boboci vin, boboci trec, boboci se duc…”
*Tache POPESCU (1918-1946) arhitect; după anii de lucru la arhitecta Delavrancea-Gibory, a mai lucrat câțiva ani pe cont propriu în proiectare și simultan și în execuție, dar efortul depus, care l-a depășit, a avut ca rezultat stingerea lui prematură din viață, la vârsta de 28 de ani.
Grigore Iunian (n. 30 septembrie 1882, Târgu-Jiu – d. 1939) a fost un om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru.
Grigore Iunian a urmat școala primară la Târgu-Jiu, studiile liceale continuându-le la Craiova iar pe cele universitare la București. A ales aceeași profesie ca și tatăl său, urmând cursurile Facultății de Drept, pe care a absolvit-o în 1904. Devenind avocat, s-a reîntors la Târgu-Jiu, afirmându-se cu succes în mediul juridic.
La 20 noiembrie 1932, Grigore Iunian (vicepreședinte al PNȚ) anunța că a înființat Partidul Radical Țărănesc. Principalele obiective ale noului partid erau: naționalizarea tuturor bogățiilor subsolului, reorganizarea Băncii Naționale, luarea de măsuri împotriva cartelurilor și monopolurilor capitaliste, a dobânzilor ridicate impuse de bănci, a șomajului, respingerea imixtiunii băncilor străine în economia României, o largă conversiune a tuturor datoriilor, restabilizarea monetară, instituirea unui sistem de impozite mai echitabil, respectarea drepturilor și libertăților democratice, garantarea corectitudinii alegerilor parlamentare și descentralizarea administrativă.[1]
La 13 februarie 1933, P. R. Ț. a fuzionat cu P. Ț. Democrat (C. Stere) și, împreună, au continuat aceeași politică burghezo-radicală.[2]
Mormântul lui Grigore Iunian se află în Cimitirul ortodox din str. Narciselor, Târgu Jiu și este declarat monument istoric cu codul LMI GJ-IV-m-B-09484.
