Întotdeauna ne-am întrebat ce a reprezentat registrul „addictive” al Balcicului, cântat de poeți, care a putut hipnotiza o întreagă școală de pictură în interbelic. Am fost curioși să pătrundem ce vedeau artiștii (și nu doar ei) în cartierul țigănesc / turcesc / tătărăsc din Balcic.
Bineînteles că fotografiile-document din interbelic oferă informații neprețuite despre această lume prinsă de secole într-o capsulă atemporală. Dar nu au forța culorii ORIGINALE (nu a colorizării), puterea acelui cod aproape sacru de alb și albastru-turcoaz, aidoma Islamului, păstrat cu sfințenie vreme de secole…
La fel cum spunea Bucuța și atâția alții, Balcicul a fost întradevăr o icoană, o zămislire grafică a unei frumuseți primitive, ancestrale, fascinante…
La 1957, cand fotografii germani (germanii fiind partenerii loiali ai bulgarilor peste timp) au pătruns în acest spațiu, atmosfera în cartierul turcilor din Balcic era prea puțin schimbată față de interbelic. Astfel, au avut șansa să descopere ceva ce bulgarii (acum deveniți fervenți comuniști) nu văzuseră. Sau poate că refuzau în mod deliberat să vadă…
Fotografii germani captaseră imagini iconice aproape identice cu cele zugrăvite de un Iosif Berman cu două decenii mai devreme…
#Balcic #Cadrilater
Cadrilater
